Different Standards
Azi am primit pozele astea si mi-am permis sa le atribui o scurta descriere/ parere. Asadar, americanii se lauda cu ce nu (mai) au, iar musulmanii tanjesc dupa ce nu li se permite. E posibil ca pozele sa fie trucate (sau nu), dar chiar si asa ideile sunt bune, spun multe si mi se par chiar foarte aproape de adevar, daca luam prima poza ca o ironie (a sortii), ca o satirizare a realitatii actuale. A doua poza e amuzanta rau.
Margaret Bourke White a fost unul din cei mai de success fotografi ai secolului trecut. Initial inclinata catre fotgrafierea subiectelor din sfera industriala, isi schimba stilul in 1936 cand s- a alaturat staff-lui revistei Life (a fost unul dintre primi patru fotografi angajati initial).
Bread Line during the Louisville Flood, Kentucky 1937
Am vazut prima data aceasta fotografie intr-un slideshow. In intervalul de 2 secunde, m-a atras, asa cum spune autorul, datorita backgroundului cultural si curiozitatii. Mi-a trezut « o semidorinta, un interes plat, iresponsabil » pe care-l am pentru orice opera care ia in deradere societatea americana. Surpriza, pentru mine, a constat in contrastul izbitor intre sloganul de pe afisul propagandistic (« world’s highest standard of living ») si sirul de oameni tristi, in asteptare, care exprima de fapt o realitate. O fotografie a unei alte fotografii sau unui afis mi se pare o incalcare a unei reguli de bun simt. « Gaselnita » autoarei consta tocmai in incalcarea acestei norme pentru a surprinde o antiteza intre realitate si promisiune. Ar parea o reteta suficienta pentru realizarea unei fotografii bune. Intamplarea face ca fotografia sa aiba aspecte mult mai complexe de atat.
« Elementul care rupe studiumul », « acel hazard care, in ea, ma impunge » il reprezinta faptul ca fotografia surprinde de fapt problemele rasiale ale Americii din anii 30: toti oamenii din linie sunt afro-americani. Mai mult decat atat, hazardul face afisul sa reprezinte o familie americana considerata perfecta in acele vremuri : doi parinti, doi copii, si un caine, toti, evident, inclusiv cainele, de culoare alba. Pesrpectiva afisului lasa impresia ca masina familiei, in secunda urmatoare, va spulbera persoanele de culoare aflate in fata afisului. Copiii se uita visatori pe geam, parintii se uita nepasatori in fata, direct catre oamenii pe care parca urmeaza sa-i loveasca dar pe care se pare ca nu-i observa...doar cainele, ironic, observa un dezastru iminent si pare ingrijorat....si in plus, ca o concluzie tragic-comica, un nou slogan propagandistic care, in situatia de fata, in loc sa-si atinga scopul manipulator, prezinta de fapt adevarul gol-golut : « there’s no way like the american way ».
Trimiteţi un comentariu