Cum se sfatuiesc diavolii

Diavolii, acele fiinte spirituale, supranaturale, acei ingeri decazuti sunt intr-o permanenta si ambitioasa lupta de convingere, acaparare, colectionare si distrugere de suflete. Mai mult sau mai putin imaginativ vorbind, ei isi dau sfaturi cum sa actioneze cat mai eficient pentru a intra in posesia sufletelor oamenilor. Cartea lui C.S.Lewis ‘Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar’, una din cartile mele preferate arata foarte bine acest lucru. Pasajele de mai jos sunt bucati semnificative din carte, care mi-au placut, mai exact parti din scrisorile ticsite cu sfaturi adresate de catre un diavol batran catre unul tanar, neinitiat inca in lupta pentru castigarea sufletelor oamenilor. Cartea e scrisa cu o deosebita finete, cu umor, ironie si abilitate de analiza a profunzimii realitatii spirituale in care traim. O recomand.

Asa gandesc si se sfatuiesc diavolii:

“Oamenii nu pornesc de la acea perceptie clara a Lui, pe care noi , din nefericire nu o putem evita. Ei nu au cunoscut niciodata acea terifianta luminozitate, acel parjol de stralucire care ne afunda viata in durere…. Strategia, deocamdata, e sa ramanem sub acoperire. Faptul ca imaginatia moderna face din “draci” niste figuri mai degraba comice te va ajuta…. Daca insa, te aduni si te intaresti aici si acum, izbutind sa pui mana pe sufletul lui, atunci va fi al tau pentru totdeauna- o cupa proaspata, plina ochi de disperare si de uluita groaza in care iti poti muia buzele ori de cate ori doresti….
Marea arta este sa il faci sa-si verse rautatea in capul vecinilor cu care se intalneste in fiecare zi, iar bunavointa sa si-o risipeasca aiurea, spre regiuni cat mai indepartate, in beneficial unor indivizi pe care nici nu-i cunoaste. Rautatea va deveni astfel cat se poate de reala, pe cand bunavointa se va dilua in imaginar.…
EL vrea ca ei sa invete sa umble singuri, de aceea isi retrage EL mana; ba, e de ajuns ca ei sa vrea cu adevarat sa umble, fiindca EL se multumeste si cu mersul impiedicat. Pericolul pentru noi nu e niciodata mai mare decat atunci cand un om, care facand ochii roata asupra unui univers din care pare sa fi disparut orice urma a prezentei LUI, se intreaba pentru ce a fost uitat, dar dă inca ascultare. …
Nu uita ca LUI chiar ii sunt pe plac taratoarele astea, si ca, in mod absurd, pune mare pret pe statura lor de indivizi. ..Ai face bine sa cauti mereu mijloace prin care pacientul sa abandoneze persoanele, mancarurile sau cartile care ii plac cu adevarat in favoarea persoanelor “bine”, a mancarurilor “potrivite”, a cartilor “importante”. Lasa-l sa faca orice, numai sa nu actioneze. Sa simta cat mai des si sa nu faca nimic – asa ii va trece cheful de actiune pe vecie si, intr-un final, nici sa simta nu va mai fi in stare. …
Tot ce putem face e sa-i incurajam pe oameni sa guste din placerile pe care le-a inventat Dusmanul, dar in momente sau moduri, sau in masuri pe care El le-a interzis. O sete din ce in ce mai mare dupa o placere din ce in ce mai mica: iata formula. E mai sigura si are si stil. Sa-i iei omului si sufletul si sa nu-i dai nimic in schimb.
Sarcina noastra e sa le luam de sub ochi si eternul si prezentul. E mult mai bine sa-i indemni sa traiasca in viitor. Necesitatea biologica face ca toate pasiunile lor sa tinteasca deja in acea directie, asa incat gandul la viitor le hraneste speranta si frica. De asemenea, viitorul le este necunoscut si, prin urmare, determinandu-i sa gandeasca spre inainte, ii facem sa-si umple mintea cu iluzii. Cu siguranta ca si Dusmanul [asa il numesc diavolii pe Dumnezeu] vrea ca oamenii sa se gandeasca la viitor – insa doar atat cat e nevoie pentru a planifica acum actele de dreptate sau de binefacere care le sunt , probabil datoria de a doua zi. Ce nu vrea EL e ca oamenii sa mizeze sufleteste pe viitor, sa tinda catre el si sa i se daruie. Iar noi exact asta vrem. Visul nostru e o natie intreaga care sa goneasca neincetat dupa capatul curcubeului, niciodata onesta, buna sau fericita acum, ci gramadind tot darul real capatat in prezent la fundatia pentru altarul viitorului.
E suficient ca demonstratiile, pamfletele, planurile de bataie, miscarile, cauzele, si cruciadele sa-i devina mai importante decat rugaciunile, slujbele si milostenia, si omul e al nostru - cu cat mai "religios" (in termenii de care ti-am vorbit), cu atat mai definitiv al nostru. Avem din astia cu cazanele pe aici, pe jos."