Epilog MJ

Nu am vrut sa scriu nimic despre moartea lui Michael Jackson pe blog ca sa nu para chicios sau expirat pentru ca oricum au scris despre el miliarde de oameni pana acum. Si totusi parca m-a emotionat prea tare ceremonia din seara asta in memoriei lui ca sa nu-mi manifest in vreun fel regretul. Ceremonia si ultimele zile in care am auzit piesele lui peste tot mi-au adus aminte, inevitabil si placut de copilaria mea cu toata nebunia si frenezia de copil inocent si indragostit ca multi altii de regele muzicii pop. Tin minte ca prima caseta pe care am primit-o a fost albumul "Bad", unul din putinele cadouri care mi-au produs o bucurie imensa, aproape isterica. Am ascultat-o de nenumarate ori si ca un adevarat fan mi-am umplut usa si peretii cu postere cu MJ. Parintii nu-mi intelegeau slabiciunea pentru cel care a fost cantaretul meu preferat in acea perioada. Tin minte ca ma intalneam cu prietenele din bloc si dansam pe "Thriller". Scoteam tot ce aveam mai bun din noi pentru ca dansul sa iasa cat mai bine. La concertul din '96 nu m-au lasat ca eram prea mica si ce necaz atunci...
A fost o ascensiune si un declin, fara sa-l judec in ceea ce priveste viata personala pe care nimeni, in afara de el n-a cunoscut-o 100% si deci, nimeni n-are dreptul sa o judece. E incredibil totusi sa vezi cata influenta a avut in lume si ce a reusit sa faca prin talent, munca si carisma. Parca nu ai cum sa ramai indiferent, mai ales daca odata demult te autointitulai "cel mai mare fan", ca si cum in naivitatea ta intr-adevar credeai ca tu esti acela sau de parca acest lucru se putea masura.