Simfonie dulce amara

Si uite-asa cupa a ajuns in Spania. Mi-as fi dorit sa fiu acolo in astea ultime 2 saptamani, sa simt din plin fiesta cu toata explozia ei de extaz si nebunie. Nu sunt microbista, dar imi place fotbalul atunci cand el devine arta si spectacol (indiferent de cine il joaca, dar cu atat mai mult daca echipa se numeste “La Roja” si reprezinta spuma fotbalului spaniol) Bravo! Cu ce raman eu, insa, din toata treaba asta? Cu inca un regret, si anume ca nu sunt vara-mea, ca nu sunt doctorita in Barcelona si ca nu ma trimite spitalul pe stadionul Barça ca sa ingrijesc ranile unora dintre cei mai buni fotbalisti din lume, asa cum face ea uneori, avand sansa sa-i cunoasca personal. Sau macar sa fiu fata ei de 10 ani si sa primesc autografe, tricou si maruntisuri de genul, asa cum a primit ea, sau sa raman eu insami, adica vara-sa, dar sa ma poata lua cu ea pe stadion. Ar fi ceva. Sau mai bine ma multumesc cu niste muzica buna spaniola, cum ar fi cea a trupei Zoé, una dintre cele mai bune formatii rock din Mexic, o trupa pe care am descoperit-o doar acum, desi a aparut de cativa ani buni. Piesa de mai jos, “Nada” este extrasa de pe ultimul album, “Reptilectric”, album aparut in toamna lui 2008 si produs de Phil Vinall, nume care poate nu spune multe, dar care, asociat cu albumele unor nume celebre precum Radiohead si Placebo, s-ar putea sa spuna.



Celor cu inima atomica, Zoé le dedica piesa asta. Unii s-ar putea sa devina fani.

Azi m-am trezit cu o buna dispozitie matinala cum n-am mai simtit demult. Sentimentul de bucurie n-a rasarit din senin, ci a fost generat de imaginea unei panorame superbe care a prins contur in mintea mea, probabil mai intai in subconstient, sau in somn, (cine mai stie?) dar care a continuat sa persiste chiar si atunci cand am deschis ochii si mi-am dat seama ca probabil visam cu ochii deschisi. Panorama includea imaginea unei plaje undeva in Monte Carlo, imagine aflata intr-o armonie perfecta cu cea a iubitului meu. Si pentru ca vom avea si noi o luna de miere candva, am inceput sa discutam optiunile, eu cu Europa, el cu Thailanda. Oricum planeta asta are atatea locuri superbe, ca nu ne-ar ajunge o zi intreaga sa le mentionam si o viata sa le vizitam pe toate. Pentru ca oricum e prea devreme sa ne gandim la luna de miere, desi trebuie sa avem in vedere niste optiuni inca de pe-acum, am lasat subiectul deschis, urmand sa revenim la el. Elanul cu care m-am trezit m-a impins insa sa "rasfoiesc" paginile Internetului si nu mi-a trebuit mult pana sa gasesc acest articol. Surpriza a fost colosala cand am descoperit ca cea mai frumoasa plaja din lume, adica Plaja Rodas, conform The Guardian, e chiar in Europa si chiar in Galicia, Spania, chiar pe coasta de vest, in Atlantic, chiar la un pas de locurile pe care le-am vizitat candva. Auzisem de Insulele Cies, am si ajuns in apropierea lor, dar nu la ele, nestiind atunci ce aveam sa pierd. M-am trezit cu Monte Carlo si am ramas cuplata la Rodas. Uneori trecutul revine intr-un mod placut si surprinzator, iar Insulele Cies sunt, cu siguranta, pe lista locurilor de MUST SEE, daca nu in luna de miere, atunci candva in viata asta...sau in cealalta.

Daca tot am sarbatorit dragostea de doua ori luna aceasta, daca tot vine primavara maine si odata cu ea apetitul pentru iubareli si daca tot dragostea e sentimentul cel mai cantat, jelit, devorant, chinuitor, neinteles, cameleonic, mistuitor, extraordinar, frumos, amar sau dulce in functie de vremuri si anotimpuri si daca tot e cel mai mare sentiment, asa cum il descrie Biblia, de ce sa-l tii pentru tine? De ce sa fii zgarcit si sa-l oferi partial si cu masura, fragmentat si pe bucati? Cand poti sa-l dai in intregime, in toata splendoarea lui si sa astepti sa vezi ce se intampla. Bine ca a existat candva un C.S.Lewis, om cu judecata si carisma, exemplar unic din categoria speciilor umane pe cale de disparitie, valoare de care duce lipsa societatea noastra, ca sa ne lase mostenire putin din geniul sau. Unicul Lewis, om intelept care a stiut mereu cum sa spuna lucrurilor pe nume si le-a spus bine, atat de bine incat la 50 si ceva de ani de la moartea sa, cuvintele lui s-au pastrat viabile si puternice pana in zilele noastre si se vor pastra multe zile si secole de-acum inainte. Iata ce ne spune despre dragoste:


“To love at all is to be vulnerable. Love anything, and your heart will certainly be wrung and possibly broken. If you want to make sure of keeping it intact, you must give your heart to no one, not even to an animal. Wrap it carefully round with hobbies and little luxuries; avoid all entanglements; lock it up safe in the casket or coffin of your selfishness. But in that casket- safe, dark, motionless, airless--it will change. It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable.” (C.S.Lewis)

Viata e ca un serial TV in care fiecare episod, mai lung sau mai scurt, este format dintr-o succesiune de experiente, intamplari, evenimente care incep candva, se deruleaza intr-o anumita perioada de timp si se incheie. Pentru ca viata in sine sta sub semnul efemerului, orice lucru care o compune incepe si se sfarseste la un moment dat, brusc sau lent, fie ca vrem, fie ca nu. Fiecare episod de viata te schimba, te dezvolta, te creste, iti deschide mintea si inima, dar exact atunci cand incepi sa te obisnuiesti, timpul iti inchide usa in nas. Parca usa se inchide mereu la apogeu, atunci cand ajungi sa-ti iubesti profesorii sau colegii de clasa, cand te obisnuiesti cu alta cultura, alt popor, cand deja stii cum stau “lucrurile”, cand cunosti toate scurtaturile din oras, toate locurile frumoase si toate obiceiurile colegei sau colegului de camera, cand ajunge sa-ti placa ceva caruia nu i-ai dat prea mari sanse la inceput. Si atunci trebuie sa pleci, sa lasi in urma. Nu-mi place deloc sa inchei episoade, asta pentru ca ele au mereu de-a face cu oameni si despartiri. Ceea ce ma tine insa cu inima calda si linistita este acel “va urma” de la final. E clar ca trecutul nu revine, e clar ca amintirile raman, dar ce e motivant e ca scenariile inca se scriu, altfel, dar se scriu, pe scena inca se joaca, mereu cu alti oameni si alte decoruri, dar cu aceeasi intensitate, energie si speranta.

Sursa foto: Deviantart

Melodia aceasta spune totul despre ce inseamna adevarata dragoste. Orice alte comentarii sunt in plus si fara rost, asa ca va las sa ascultati, sa priviti, sa ganditi.



"That's unthinkable, but think about that!"

Varianta cu versuri aici.

Blitz, cel mai tare chitarist-dansator din lume si unul dintre cele mai frumoase cadouri, rupe tot cand danseaza pe "It's My Life" a lui Bon Jovi. Mii de multumiri micutilor mei elevi dintr-a 7-a acum la despartire. Stiu ca veti citi asta.:)

Daca ar fi sa descriu intr-un singur cuvant anul 2009, acela ar fi linistit. In sfarsit a fost un an lipsit de examene, lecturi obligatorii sau de alte responsabilitati academice, uneori plictisitoare, neplacute, chiar inutile. Am avut parte de clipe placute, chiar imprevizibile, dar cu multa dragoste, de multe calatorii, dintre care cea mai memorabila a fost cea din Praga, iar sfarsitul de an m-a adus si mai aproape de cea mai draga persoana din viata mea. Pentru 2010 imi doresc si va doresc multa sanatate, echilibru psihic si tarie de caracter (e nevoie, se anunta vremuri grele), lucruri si surprize placute de care nu ati avut parte niciodata pana acum si la care ravniti de multa vreme, multe zambete, voie buna, optimism, lecturi placute si bine alese, mai multa credinta in Dumnezeu, o inima sincera lipsita de ipocrizie si rautate, mai multa dragoste pentru altii si mai putina pentru sine. Bucurati-va de prezent, nu traiti in trecut si nu tanjiti dupa viitor. Vremurile se implinesc asa cum trebuie si atunci cand trebuie, nu le grabiti...Si intotdeauna "Live curious!"

Super video semnat National Geographic.



If you are, you breathe.
If you breathe, you talk.
If you talk, you ask.
If you ask, you think.
If you think, you search.
If you search, you experience.
If you experience, you learn.
If you learn, you grow.
If you grow, you wish.
If you wish, you find.
And if you find, you doubt.
If you doubt, you question.
If you question, you understand.
And if you understand, you know.
If you know, you want to know more.
And if you want to know more,
You are alive.
LIVE CURIOUS!

Vorbeam cu cineva de Galicia zilele astea si mi s-a facut un dor imens de Spania, mai exact de acel an nebun de studentie din La Coruna, acolo printre studenti veseli de peste tot din Europa a caror singur scop in viata era sa o traiasca la maxim, acolo unde oceanul era dement cand incepeau furtunile si superb cand razele soarelui ii acopereau plajele. E orasul in care a aparut Zara, Bershka, Mango si multe alte brand-uri de genul, e locul perfect pentru o partida de fotbal intre Deportivo si Real, acolo la 100 de metri de plaja. Mi-e dor de natura aceea unica pe care n-am vazut-o mai frumoasa si mai verde nicaieri altundeva decat pe coasta de vest si de acel apus de soare din Atlantic, de pe acea bucata de stanca dintr-un "fin del mundo" la maxim de vestic si de frumos. Mi-e dor de carnavale, zile libere de fiesta, de profesori, colegi, tapas, fructe de mare, petreceri, plaja, scoici, stelele de mare pe care le admiram si chinuiam uneori cand veneam de la scoala, strazile zgomotoase, Los Rosales, acel centru comercial nu departe de casa de unde faceam cumparaturile, de ziua in care am implinit 20 de ani si afara erau 16 grade in noiembrie, de cina francezilor cand am mancat banana invelita in sunca si sos de cascaval, de autobuzele rosii si aglomerate pe care scria mare "Universidad" si de momentele in care imi sunam parintii cu cartele de 5 euro de la telefoanele publice de pe Calle Barcelona. Uneori mi se face dor de acele vremuri in care eram doar eu, oceanul si viata inainte, libera cum nu mai fusesem pana atunci.



Si daca tot sunt melancolica, uite doua melodii faine de dragoste in spaniola pe care le dedic lui Gabi care este pe tren acum, in drum spre mine si care probabil le va asculta maine dimineata.

Deja Gabi a scris un articol consistent despre zilele 2 si 3 ale Festivalului Plai 2009 din Timisoara asa ca nu voi adauga decat cateva impresii personale. Pentru mine asta a fost a doua editie la care am participat si din nou am avut parte de noutati in ale muzicii contemporane. Muzica a fost pe toate gusturile, de la acorduri de rumba tiganeasca, jazz si muzica georgiana pana la ritmuri africane condimentate cu dansuri energice si antrenante. Daca anul trecut am descoperit ce este, dar mai ales cum suna muzica fado, muzica traditionala portugheaza, cantata intr-un mod impresionant de Mariza, anul acesta am facut cunostinta cu hang-ul, un instrument al secolului XXI inventat acum 8 ani in Elvetia, pentru achizitionarea caruia trebuie sa astepti vreo 2 ani. Combinatia de sunete de clarinet bas, pian, baterie si hang a dat o savoare aparte muzicii jazz pe care trupa austriaca Cristoph Pepe Auer Quartet (preferatii mei) a facut-o sa sune divin. M-a impresionat mult si vocea cantaretei africane, Dobet Gnahore, insa parca ritmurile africane nu m-au prins asa tare de data aceasta si nici rumba tiganeasca spaniola, iar trupa din Georgia mi-a placut cel mai putin, cat despre Horea Crisovan, din pacate n-am ramas sa-l ascult pana la capat, dar ce am auzit mi-a placut. N-am putut sa nu remarc lucrurile comune pe care le-am vazut la toti acesti artisti si anume profesionalismul, pasiunea, dar mai ales talentul lor intr-o muzica ce se vrea "altfel" si mai ales de calitate. In rest, atmosfera a fost placuta si linistita, presarata pe alocuri cu manifestari amuzante ale unora mai mult sau mai putin ametiti de alcool [“assieds-toi ... cuatre!”=)), pentru cei care cunosc], workshop-urile de arta si muzica interesante, iar organizarea jos palaria. Daca toate vor fi bune si frumoase, voi reveni pe (la) Plaiul timisorean si anul viitor si voi sta de la cap la coada, adica 3 zile din 3.

Nota: "Smells Like Teen Spirit" poate sa sune si asa.

[poze facute de Marius]

Azi m-am dat cu parapanta. De mult vroiam, insa doar azi a fost posibil. Undeva in judetul Timis...vreme buna, racoare, peisaj frumos, vant moderat/ perfect, aer curat, verdeata cat incape, 6 fete nerabdatoare sa invinga gravitatia, adrenalina, frica, ezitari, curaj, distractie, niste turme de oi in departare, un caine mioritic singuratic, mere verzi, ciocolata, carnati si multa pofta de zbor. Multumesc Oanei si tatalui ei pentru invitatie si lui Marius, instructorul nostru pentru grija si rabdare. A fost genial!!!

Drinking the aliens' drink. Nu, glumesc. Nu e nici macar ambrozia zeilor. E doar o limonada verde pe care am savurat-o la "Street Delivery" in Timisoara cu multa sete si placere, cu si mai mult zahar si Gabi, cu Viviana si Marius. La "Street Delivery" arta si pomii ies de sub pavele, iar peretii cladirilor se picteaza singuri. Apropo de arta, Marius face niste poze foarte frumoase. Ultimele reusite sunt aceste colaje care mi se par ca aduc a pop-art.

De-ale lui Denis: "Doamna, dacă atingi spinii de trandafir, iese iubirea." Şi eu care mă întrebam de unde am înţepătura din palma dreaptă...

Ce faceti la vara? Puteti sa alegeti o plaja linistita cu soare si cocos undeva in Caraibe, o saptamana de lux pe Coasta de Azur, un weekend sau chiar mai multe in diferite capitale europene sau poate cateva zile la o cabana in Carpatii nostri. Dar daca aveti sangele iute in vene, afinitati sau preocupari extreme si nimic din toate cele enumerate nu va satisface, ramane intotdeauna posibilitatea unei cure de adrenalina care sigur se va ridica la inaltimea asteptarilor voastre. Daca iubiti muntele poate v-ar placea o escaladare fara franghii sau o tura pe tiroliana undeva sus de tot, iar daca va e frica sa va dati drumul, sigur se va gasi cineva care sa va urneasca din loc printr-o impingere prieteneasca de incurajare. Ciclismul pe marginea prapastiei v-ar accelera si el semnificativ ritmul batailor inimii, iar tenisul poate sa devina mai palpitant pe varful lui Burj-Al-Arab decat oriunde altundeva in lume. Cat despre invarteli la inaltime, nu ar strica o ameteala pe un roller coaster dintr-un theme park in Las Vegas. Mai putin extrema, dar la fel de palpitanta ar putea fi si plimbarea semi-circulara printre pasari si nori pentru admirarea superbului Grand Canyon. Sau daca doriti sa va duceti fata sau trupul la extrema prin impodobiri cu tatuaje si piercinguri puteti urma exemplul acestor domni. Sau mai bine nu.

In seara asta eram cu o prietena, asteptam pe cineva si la un moment dat un tiganus se apropie de noi si imi adreseaza tipica intrebare: "Tanti imi dai si mie un leu?". La auzul refuzului meu pustiul a luat atitudine, a ridicat aratatorul, m-a fixat cu privirea si mi-a spus foarte serios: "Nu mi-ai dat pentru ca ti-am zis tanti " si a fugit. Mai...am ras...:)))) Cum sa nu ti se faca drag de asa un baietel dezghetat si simpatic? Cand s-a intors i-am intins 2 lei, dar a luat in graba doar o bancnota, a zambit, ne-a facut cu mana si a disparut in noapte.

Azi obiectele au prins viata la mine pe birou si daca dimineata chitara cea galbena statea sprijinita anemic de o bucata de monitor, seara a fost preluata de noul chitarist al trupei si totul s-a dezlantuit atunci in sunete frenetice ce s-au lipit de pereti si geamuri si au inchis totul intr-o cutie muzicala din care va scriu acum.